Misiune și obiective IUDR
Misiunea specializarii IUDR
Misiunea didactică a specializării IUDR constă în formarea de ingineri constructori, specialişti tehnici pregătiţi atât pentru administraţia publică cât si pentru firmele de proiectare, consultanță şi execuţie din domeniul ingineriei civile. Aceștia vor lucra în echipă împreună cu arhitecți, urbaniști, economiști și juriști în proiectele de dezvoltare urbană şi regională, cu finanţare publică sau privată.
Potrivit competenţelor dobândite în timpul studiilor, absolvenţii IUDR vor asigura și fundamentarea tehnică şi catalizarea proceselor de realizare a parteneriatului public privat, în procesul complex de realizare a investiţiilor. După realizarea investițiilor aceștia vor fi implicați și în fazele de întreţinere şi operare a acestor proiecte.
Absolvenţii specializării au cunoştinţe teoretice solide şi abilităţi practice şi de cercetare, care să le asigure accesul ca profesionişti pe piaţa muncii, în mediul european concurenţial actual, în toate etapele dezvoltării unei investiţii, pornind de la faza de iniţiere, proiectare, până la execuţie, consultanţă şi asistenţă tehnică.
Misiunea de cercetare ştiinţifică este văzută ca o componentă esenţială a procesului de perfecţionare profesională continuă a corpului profesoral şi ca o modalitate de întărire a poziţiei specializării, a facultăţii şi universităţii, în aria europeană a învăţământului superior.
Misiunea specializarii IUDR este susținută prin:
- perfecţionarea planurilor de învătământ şi a programelor analitice;
- asigurarea şi stimularea unui climat de înaltă calitate şi competitivitate;
- dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi proiectare;
- dezvoltarea potențialului creativ al studenţilor;
- sprijinirea participării la conferinţe naţionale şi internaţionale;
- dezvoltarea cooperării inter-universitare;
- identificarea cerinţelor şi aşteptărilor reale ale mediului economic privind competenţele absolvenților specializării IUDR, precum şi corelarea acestora cu practica internaţională;
- dezvoltarea unor studii universitare de masterat în domeniul Dezvoltării Urbane şi Regionale.
Obiectivul General
Noi educăm ingineri constructori, cu competențe pentru toate fazele de realizare și întreținere a proiectelor:
- elaborarea părților tehnice ale: strategiilor de dezvoltare, planurilor integrate de dezvoltare urbană, documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului;
- identificarea și obținerea finanțării necesare realizării proiectelor;
- proiectare și consultanță pentru implementarea proiectelor;
- achiziția și contractarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor;
- execuția investițiilor;
- supervizarea execuției investițiilor;
- obținerea rambursării cheltuielilor de realizare a proiectelor;
- operarea și întreținerea investițiilor.
Obiectivele specifice ale programului de studii sunt:
- compatibilizarea cu cadrul național al calificărilor, cu planurile şi programele de studii similare din statele uniunii europene şi din alte state ale lumii;
- creșterea calităţii procesului educațional, a nivelului de competenţă şi performanţă a absolvenților;
- organizarea procesului de învățământ pe cicluri academice, în scopul obţinerii de competenţe si abilităţi specifice;
- creșterea gradului de flexibilitate a educaţiei, astfel încât să corespundă cerințelor economiei în continuă schimbare;
- identificarea celor mai bune metode de predare şi pregătire a studenţilor;
- promovarea unei oferte educaţionale flexibile, cifrele de admitere fiind corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii;
- modernizarea infrastructurii educaţionale, prin consolidarea şi reabilitarea clădirii facultăţii, inclusiv extinderea prin mansardare;
- achiziţionarea de noi echipamente pentru laboratoarele facultăţii în scopul autorizării pentru efectuarea de încercări, atât cu scop didactic, cât şi la solicitarea agenților economici;
- întărirea corpului profesoral al facultăţii, prin atragerea celor mai buni absolvenți, precum şi a specialiştilor care au urmat stagii doctorale în ţară şi străinătate;
- evaluarea continuă a calităţii procesului educaţional;
- dezvoltarea activităţii de cercetare-proiectare în viaţa universitară;
- dezvoltarea centrelor de excelenţă;
- participarea studenţilor la elaborarea unor proiecte, cercetări şi studii ale cadrelor didactice;
- promovarea unui climat de respect reciproc în relația cadru didactic-student, cu scopul îmbunătăţirii procesului didactic;
- realizarea de acorduri inter-universitare, astfel încât să se dezvolte schimburile de studenţi între facultăţile cu acelaşi profil;
- realizarea de acorduri cu mediul investiţional şi antreprenorial