Scurt istoric
De-a lungul timpului, în cadrul Universității Tehnice de Construcții București au existat preocupări de extindere a pregătirii viitorilor ingineri constructori și pentru domenii ce necesită abordări interdisciplinare, în special pentru cel al planificării spațiale, urbanismului și amenajării teritoriului.
În perioada interbelică, în cadrul Facultății de Construcții Civile, un grup de cadre didactice, ingineri constructori și arhitecți, printre care menționăm numele profesorilor ing. Cincinat Sfințescu, arh. Nicolae Davidescu, arh. Henri Stern, arh. Dinu Vernescu au predat și coordonat cursuri, lucrări practice și proiecte în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului, dezvoltării localităților inclusiv coordonarea lucrărilor de infrastructură și echipare tehnică și edilitară.
Din considerente predominant organizatorice, în anul 1965 a fost înființată în cadrul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, secția de Sistematizare si Geodezie, cu o durată de studii de 5 ani, pentru școlarizarea a 50 de studenți pe an. Datorită complexității și volumului activităților de construcții, această secție a fost scindată în anul 1973, cursurile și cercetările din domeniul interdisciplinar al urbanismului fiind trecute la Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole, iar cele de geodezie rămânând în cadrul Facultății de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri.
Începând cu anul universitar 1994-1995, odată cu deschiderea către spațiul euro-atlantic, anticipând momentul integrării, la inițiativa prof. dr. ing. Virgil Ioanid, o personalitate recunoscută la nivel mondial în domeniul planificării spațiale, urbanismului și amenajării teritoriului, a fost înființată specializarea Inginerie Urbană, Construcția și Gestiunea Localităților, în cadrul Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole, în prezent specializarea Inginerie Urbană şi Dezvoltare Regională (IUDR).
Introducerea acestei specializări a fost pe deplin justificată atât de experiența acumulată până la acel moment de către cadrele didactice ale Universității Tehnice de Construcții București, dar mai ales de solicitările venite din partea administrației publice centrale şi locale precum şi a firmelor private din domeniul ingineriei civile considerând perspectivele de dezvoltare ale localităților și regiunilor României în noul context euro-atlantic.
Astfel, s-au pus bazele pregătirii unor ingineri constructori care să lucreze în echipe interdisciplinare pentru rezolvarea problemelor complexe din domeniile ingineriei civile, dezvoltării urbane integrate, amenajării teritoriului și urbanismului. De asemenea s-a luat în considerare necesitatea integrării învățământului românesc de inginerie civilă în problematica din ce în ce mai complexă a dezvoltării urbane și regionale de la nivelul Uniunii Europene.
Fiind prima specializare universitară de acest gen apărută în România, organizarea acesteia nu s-a făcut urmând vreun model existent la nivel naţional. De aceea, pentru elaborarea şi adaptarea structurii și modului de organizare, au fost folosite elementele provenite din analiza critică a tradiției şcolii inginerești din România, la care s-a adăugat experiența existentă în ţări cu tradiție și realizări remarcabile în domeniile ingineriei civile, urbanismului şi amenajării teritoriului, dezvoltării regionale.
Planul de învățământ și fişele disciplinelor au fost întocmite pe baza unei largi documentări din diferite ţări, ca urmare a unor contacte şi consultări cu specialiști consacrați. Au fost consultați specialiști din instituții de învățământ superior din țări cu tradiție în dezvoltarea urbană și regională din Marea Britanie, Franța, Germania, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia.
În prezent, după 25 ani de la înființare și 20 ani de la absolvirea primei promoții, specializarea Inginerie Urbană și Dezvoltare Regională este una dintre cele două specializări acreditate în domeniul Ingineriei Civile, din cadrul Facultății de Construcții Civile Industriale și Agricole.