Măsuri de prevenire a infecției cu noul Coronavirus
Având în vedere măsurile adoptate de autoritățile competente la nivel național pentru a reduce riscul de răspândire a infecției provocate de COVID -19 (Coronavirus), Universitatea Tehnică de Construcții București suspendă temporar, în perioada 12-31 martie 2020, activitățile didactice față în față, cu posibilitatea de prelungire a acesteia.
Consiliul de Administrație al UTCB a decis această măsură miercuri, 11 martie 2020, cu scopul de a preveni apariția de cazuri de îmbolnăvire în rândul studenților și cadrelor didactice. Decizia implică suspendarea temporară a tuturor activităților didactice față în față, precum și anularea activității extracurriculare organizate care sunt generatoare a unui număr mare de participanți (precum zile deschise, săptămâni deschise, colocvii, conferințe, lansări de carte, prelegeri, ateliere, competiții sportive, spectacole a.c.).
În situația în care studenții doresc să evite aglomerările din căminele UTCB, recomandăm acestora să se deplaseze în localitățile de domiciliu pe perioada suspendării cursurilor online, treptat, pentru a evita blocarea mijloacelor de transport rutier și feroviar. Cantina UTCB rămâne deschisă în regim de catering. Activitățile din Sala de sport se anulează în perioada 12-31 martie a.c. Activitățile Școlii Doctorale se pot realiza și prin sistem de teleconferință.
Activitățile didactice de joi 12 martie și vineri 13 martie a.c. se suspendă și se vor recupera ulterior. Aceste două zile vor fi utilizate de către cadrele didactice și personalul tehnic de suport pentru pregătirea activităților didactice în sistem online. Începând de luni 16 martie a.c., activitățile didactice se organizează online, iar activitățile care nu pot fi asigurate în sistem online, prin intermediul platformelor electronice, se vor recupera după un grafic ce va fi stabilit. Activitățile didactice și de cercetare nu se suspendă. În consecință, personalul didactic, auxiliar și nedidactic va fi prezent în Universitate pe tot parcursul lunii martie.
Structurile care asigură activitățile administrative și de cercetare ale UTCB continuă să lucreze după un program decalat. Angajații adresează rugămintea beneficiarilor acestor activități de a face apel cât mai mult posibil la sistemul online pentru a trimite materiale, acte, documente, reducând contactul față în față cu personalul de suport. Pentru plata taxelor de cămin și de eliberare a unor documente prin transfer bancar se vor pune la dispoziție pe pagina de web a UTCB conturile IBAN corespunzătoare.
Aceste măsuri se aplică în cadrul larg al deciziilor privind prevenirea ce sunt deja puse în practică în Universitate, și anume: informarea membrilor comunității UTCB cu privire la măsurile naționale de prevenție, asigurarea standardelor de igienă (cu aprovizionarea și distribuirea de produse de igienă), în vederea reducerii riscului de răspândire a infecției produse de Coronavirus, respectând prevederile Hotărârii privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus, adoptată luni de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (Hotărârea nr. 6/09.03.2020), și ale adresei emise de MEC- Direcția Generală Învățământ Superior nr. 98/DGIU/10.03.2020 referitoare la recomandările formulate de Ministerul Educației și Cercetării în contextul urgenței măsurilor de prevenție și combatere a răspândirii COVID-19.
Consiliul de Administrație al Universității Tehnice de Construcții București
Prin Rector Prof. univ. dr. ing. Radu-Sorin Văcăreanu